Instruiri ”Consolidarea capacităților specialiștilor din domeniul protecției copilului din Republica Moldova”.

742

În contextul implementării proiectului ”Consolidarea capacităților specialiștilor din domeniul protecției copilului din Republica Moldova”, în data de 5 și 7 noiembrie curent, Agenția Națională Asistență Socială în parteneriat cu CCF Moldova, Misiunea Socială ,,DIACONIA” a organizat și desfășurat instruirea specialiștilor din domeniu, modulul II, cu tematica ,,Aspecte legate privind asistența copiilor aflați în situații de risc”. Total au fost instruiți 40 de specialiști din 6 raioane ale țării (Glodeni, Drochia, Rîșcani, Nisporeni, Strășeni, Căușeni). Grupul țintă fiind contituit din șefii Structurilor teritoriale de asistență socială, specialiștii principali pentru problemele copilului și familiei din cadrul structurii, managerii de servicii sociale relevante procesului de dezinstituționalizare.

         Adițional informației de natură juridică, formatorii antrenați în procesul de instruire, avocatul Octavian Vîrlan și juristul Dumitru Dirul, au propus spre discuție situații complexe desprinse din realitate și au îndemnat participanții să identifice soluții optime pentru acestea. Astfel, în cadrul atelierelor, participanții au simulat chiar și un act de judecată, în care au fost prezentate argumente pro și contra separării copiilor de familie, totodată fiind abordată reprezentarea copilului în diferite circumstanțe, stabilirea formei optime de protecție, responsabilitățile autorităților în procesul de prevenire a separării și instituționalizării copiilor.