Ajutor material anual către „Ziua Victoriei ”

1504

În contextul marcării Zilei Victoriei în Republica Moldova, în anul 2023, urmează să beneficieze de ajutor material anual 369 persoane, iar mijloacele finaciare alocate în acest sens constituind  1 211 000,00 lei.

Conform prevederilor Legii Fondului de susținere a populației nr. 827/2000, de ajutorul material anual, în acest sens, beneficiază 3 categorii de persoane: 

  1. Participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, persoane cu dizabilități de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial, precum și persoane care au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii, fiind antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Beneficiari 50 de persoane

Mărimea ajutorului material anual acordat fiecărui titular constituie 10000 (zece mii) lei.

  1. Persoanele asimilate participanților la război, precum și persoanele antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Beneficiari 98 de persoane

Mărimea ajutorului material anual acordat fiecărui titular constituie 5 000 (cinci mii) lei.

  1. Soții supraviețuitori ai participanților la cel de-al Doilea Război Mondial căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma celui de-al Doilea Război Mondial decedate.

Beneficiari 221 de persoane

Mărimea ajutorului material anual acordat fiecărui titular constituie 1 000 (una mie) lei.

Sumele ajutorului material pot fi solicitate la oficiile teritoriale a Î.P. ,,Poșta Moldovei” în decurs de 3 luni consecutiv din luna transferării mijloacelor financiare (începând cu luna mai curent).

     Totodată, atenționăm asupra faptului că, în cazul în care beneficiarul nu a solicitat acest ajutor în termenul stabilit, dreptul la ajutorul material anual pentru anul respectiv
se stopează, iar beneficiarul nu mai are dreptul la plata acestuia.